Curtea de Apel Craiova a repus pe rol un dosar de fraudă cu fonduri europene pentru dezbaterea efectelor deciziei LIN II a Curții de Justiție a UE (CJUE) din 16 iulie 2028, potrivit portalului CA Craiova. Instanța rămăsese în pronunțare, însă a repus cauza pe rol după decizia CJUE.

Este vorba de un dosar cu fraudă de fonduri europene de 700.000 de lei trimis în judecată de DNA Craiova, în 2017.

- articolul continuă mai jos -

Anul trecut, la fond, Tribunalul Gorj a dispus încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris după ce judecătorii au aplicat deciziile ÎCCJ, condusă de judecătoarea Lia Savonea, potrivit cărora faptele penale se prescriu mai repede.

Dosarul privește fapte din 2009. ”În vederea obținerii frauduloase a unor fonduri nerambursabile privind „Creșterea și diversificarea producției de flori și plante ornamentale în câmp destinată comercializării…”, inculpații Dănilă (fostă Luculescu) Maria Daniela, Bunescu Bogdan Constantin, Șerban Marin, Bolovan Dumitru, Luculescu Gheorghe Adrian, Motea (fostă Buncianu) Mihaela – Nicoleta și Luculescu Ionela Nicoleta au depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit mai multe documente false sau inexacte.