Ministrul Apărării, Radu Miruță, vine cu detalii privind drona detectată și doborâtă duminică dimineața. Potrivit acestuia, aparatul de zbor fără pilot a fost detectat încă înainte de pătrunderea în spațiul aerian al României, a intrat în țară la ora 10.08 și a fost doborâtă cinci minute mai târziu, deasupra Mării Negre. Și președintele României, Nicușor Dan, a transmis că este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României.

- articolul continuă mai jos -

Reamintim, locuitorii din Tulcea au primit, duminică dimineaţă, un mesaj RO-ALERT de „Alertă extremă”, legat de posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se arată în mesajul IGSU transmis pe telefoanele mobile.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că Forțele Aeriene Române au doborât a treia dronă în trei zile. Aparatul a fost doborât deasupra apelor teritoriale ale României.

„O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia. Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români. Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.