Iranul a acuzat Ucraina că a atacat o navă comercială iraniană în Marea Caspică, provocând o explozie în urma căreia un membru al echipajului a murit, iar altul a fost rănit. Incidentul survine după ce Kievul a anunțat lovirea unor nave despre care susține că erau folosite pentru transportarea încărcăturilor militare între Iran și Rusia, transmite Mediafax.
- articolul continuă mai jos -
Ministerul iranian de Externe a condamnat sâmbătă atacul, pe care l-a descris drept un „act de agresiune”. Autoritățile de la Teheran au afirmat că își vor apăra interesele și securitatea națională și au acuzat Ucraina că încearcă să extindă războiul cu Rusia în regiunea Mării Caspice.
Ucraina spune că a atacat două cargouri și o navă militară rusească
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că forțele Kievului au obținut „rezultate foarte bune” în urma unor atacuri cu rază lungă de acțiune în Marea Caspică.












