Fostă ministră a Muncii, liberala Raluca Turcan afirmă că preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, dă dovadă de „o rea-credinţă greu de imaginat şi de lipsa celei mai elementare decenţe”, pentru că atacă proiectul legii salarizării, în condițiile în care premierul interimar Ilie Bolojan încearcă să ducă la bun sfârșit reforma și angajamentele asumate prin PNRR.

- articolul continuă mai jos -

„Orice critică adusă legii salarizării, făcută cu bună-credinţă şi bazată pe aspecte care pot fi îmbunătăţite, este binevenită. Dar să fii preşedintele PSD, după ce partidul tău a avut trei miniştri ai muncii care au ratat unul dintre cele mai importante obiective de reformă din PNRR, punând în pericol fonduri europene nerambursabile de sute de milioane de euro, iar apoi să ataci un proiect de lege îmbunătăţit radical faţă de varianta lăsată în urmă de ultimul ministru PSD, pentru care s-a plătit inclusiv un milion de euro pe consultanţă, înseamnă să dai dovadă de o rea-credinţă greu de imaginat şi de lipsa celei mai elementare decenţe”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Potrivit acesteia, „premierul Ilie Bolojan încearcă să ducă la bun sfârşit o reformă pe care România şi-a asumat-o atât în faţa propriilor cetăţeni, cât şi în faţa partenerilor europeni”.