O cetăţeană canadiană de origine chineză, stagiară la NATO, a fost arestată joi de poliţia judiciară federală belgiană pentru suspiciuni de „spionaj în beneficiul unei ţări terţe”, a anunţat sâmbătă parchetul federal belgian, citat de AFP.
Stagiara lucra la cartierul general strategic al Puterilor Aliate în Europa ale NATO (SHAPE), la Mons.
- articolul continuă mai jos -
„Ea este suspectată că făcea spionaj în profitul unei ţări terţe şi de participare la o organizaţie criminală”, a indicat parchetul federal într-un comunicat.
„Suspecta atrăsese atenţia serviciilor de securitate ale SHAPE, care au denunţat faptele la Serviciul General de Informaţii şi Securitate (SGRS)”, a continuat parchetul, fără alte precizări despre natura faptelor.











