Busuiocul cumpărat din supermarket se usucă adesea la doar câteva zile după ce ajunge acasă, însă problema nu este, de cele mai multe ori, modul în care este îngrijit. Specialiștii au un truc, care îi oferă plantei șanse de supraviețuire, relatează Mediafax.

Cei care credeau că au greșit cu ceva când au cumpărat un ghiveci cu busuioc din supermarket care părea luxuriant și generos, iar în două săptămâni s-a uscat, s-au înșelat.

- articolul continuă mai jos -

În realitate, planta era sortită eșecului încă înainte de a ajunge în locuință, susțin specialiștii consultați de The Guardian.

Aceștia spun că ghivecele care par pline și stufoase nu conțin, de fapt, o singură plantă. Sunt zeci de răsaduri de busuioc înghesuite într-un singur recipient pentru a părea stufoase pe raft.