În ultimii ani, Programul Rabla a devenit unul dintre cele mai importante instrumente pentru înnoirea parcului auto din România. Pentru cei care intenționează să achiziționeze un automobil nou, ecotichetele acordate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pot reduce semnificativ costul de achiziție, iar Hyundai propune una dintre cele mai diversificate game de modele eligibile.
De la automobile compacte dedicate traficului urban până la SUV-uri hybrid, plug-in hybrid și 100% electrice, Hyundai oferă soluții adaptate atât șoferilor aflați la primul automobil nou, cât și familiilor care caută confort, eficiență și tehnologii moderne.
Prin Programul Rabla, AFM acordă ecotichete diferențiate în funcție de sistemul de propulsie al automobilului. În prezent, finanțarea poate ajunge la 10.000 lei pentru modelele cu motor pe benzină, 12.000 lei pentru automobilele Hybrid, 15.000 lei pentru versiunile Plug-in Hybrid și 18.500 lei pentru modelele 100% electrice. Aceste sume se aplică în condițiile stabilite de program și se cumulează cu ofertele comerciale Hyundai. Programul RABLA va debuta începând cu 20 iulie 2026.
Hyundai INSTER Electric – mobilitate electrică în format compact
Cel mai nou model electric din gamă, Hyundai INSTER Electric, aduce un concept modern de mobilitate urbană, cu dimensiuni compacte, un interior surprinzător de spațios și tehnologii specifice segmentului superior. Disponibil cu două variante de baterie și o autonomie de până la 370 km (WLTP), INSTER este conceput pentru utilizarea zilnică, dar și pentru deplasările din afara orașului.









