Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat vineri că discuţiile între partidele politice privind legea salarizării vor fi reluate săptămâna viitoare şi este posibil să fie organizată o altă sesiune extraordinară a Parlamentului, potrivit Agerpres. El a făcut apel la sindicate să participe la dialogul de la Ministerul Muncii, după ce puternicii baroni sindicali care conduc de decenii marile carteluri sindicale au început să boicoteze negocierile.

- articolul continuă mai jos -

„La ultima discuţie, de ieri, cu partidele politice (…), concluzia unanimă a fost că mai sunt necesare discuţii tehnice şi între partide şi la nivelul Ministerului Muncii cu anumite familii ocupaţionale şi că este un proiect mult prea important ca partidele să se grăbească. Astfel că decizia a fost că pentru încă una sau două săptămâni vor continua discuţiile la nivel tehnic între partide. Vom relua săptămâna viitoare şi, în măsura în care există un compromis între cele patru partide, posibil să fie organizată o altă sesiune extraordinară, în care să fie depus acest proiect al legii salarizării”, a precizat Burnete, după participarea la evenimentul „Romania India Business Forum”.

Întrebat dacă sunt garanţii că legea va fi adoptată în termenul prevăzut în PNRR, Burnete a răspuns: „N-aş putea spune că avem garanţii (…), e o negociere dificilă, pentru că e o lege care se aplică tuturor salariaţilor în sectorul public, vorbim de peste un milion de oameni, e normal să fie dificile aceste discuţii”.