Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a contestat în instanță amenda de 104.832 de lei primită de la AMEPIP. El spune că este sancționat pentru întârzieri acumulate înainte de preluarea mandatului, relatează Mediafax.

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat joi că a contestat în instanță amenda de 104.832 de lei primită de la AMEPIP, pe care o descrie drept „cea mai mare sancțiune aplicată până acum unui ministru”.

- articolul continuă mai jos -

„Nu o fac pentru că un ministru ar trebui să fie deasupra legii, ci din contră! Cred că legea trebuie respectată de toată lumea. Mai ales instituțiile care o aplică nu au voie să își bată joc de proceduri, de litera legii și de interpretarea ei”, a precizat ministrul.

AMEPIP îi reproșează că până la 31 martie 2026 nu au fost finalizate procedurile de selecție pentru administratorii a cinci companii de stat.