Iranul a transportat la bordul unui avion în Yemen, în această lună, comandanți ai Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC), consilieri militari și echipamente legate de rachete și drone, într-o mișcare care sugerează că Teheranul încearcă să consolideze capacitatea aliaților săi Houthi de a amenința transportul maritim din Marea Roșie, potrivit a patru surse citate joi de agenția de presă Reuters.

Cele patru surse familiarizate cu această chestiune, printre care două surse iraniene, ministrul Informațiilor din Yemen și un analist din domeniul securității regionale, au spus că Iranul a transferat personalul IRGC și echipamentul militar cu un zbor de la Teheran către Yemen pe 13 iulie, o evoluție despre care presa internațională nu a relatat anterior.

Cele două surse iraniene au declarat pentru Reuters că între 10 și 21 de membri ai IRGC, inclusiv comandanți de rang înalt, se aflau la bordul zborului companiei Mahan Air.

Avionul avea inițial ca destinație capitala Sanaa, din Yemen, controlată de rebelii Houthi, dar a fost deviat către orașul portuar Hodeidah de la Marea Roșie, după ce aeroportul a fost atacat de guvernul yemenit susținut de Arabia Saudită.

„Comandanții IRGC s-au deplasat acolo pentru a sprijini operațiunile Houthi și pentru a oferi instruire privind noile sisteme de rachete”, a declarat una dintre surse, adăugând că Iranul a trimis, de asemenea, aur cu acel avion pentru finanțarea activităților rebelilor Houthi.