Mai multe bănci israeliene au informat instituţiile financiare palestiniene omoloage că intenţionează să sisteze unele servicii vitale, au afirmat joi oficiali de ambele părţi, conform agenției de știri AFP, citate de Agerpres.

Băncile din Israel afirmă că riscă tot mai mult să se expună la procese legate de operaţiunile de corespondenţă bancară cu băncile palestiniene. Unii oficiali din domeniu arată totodată că aranjamentele respective, create iniţial ca soluţii temporare, sunt tot mai instabile.

- articolul continuă mai jos -

Serviciile bancare sunt indispensabile pentru finanţarea importurilor din Israel în teritoriile ocupate, în special a celor de energie electrică şi alimente, precum şi pentru plata salariilor palestinienilor care lucrează în Israel.

Guvernatorul autorităţii monetare palestiniene, Yahya Shunnar, a declarat joi presei că „nu este vorba de o simplă problemă bancară de ordin tehnic”, iar sistarea serviciilor ar perturba grav sistemul financiar, comerţul şi viaţa de zi cu zi a milioane de palestinieni.