Atacurile Rusiei asupra navelor civile de marfă care se îndreptau spre porturile ucrainene de la Marea Neagră sufocă coridorul vital de export al Kievului, nicio navă neintrând miercuri în niciunul dintre cele trei porturi ucrainene din regiunea Odesa, pentru prima dată de la înființarea coridorului în 2023, relatează Politico.
„Rusia ține ostatică securitatea alimentară globală. Astăzi, nicio navă nu a trecut prin coridorul maritim al Ucrainei de la Marea Neagră — chiar în plin sezon de recoltare. Este vorba de un act deliberat de terorism economic și umanitar”, a declarat miercuri seara ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha.
- articolul continuă mai jos -
„La fel cum Iranul a vizat rutele energetice din Strâmtoarea Ormuz, Rusia vizează acum piețele alimentare globale din Marea Neagră. Milioane de familii din Africa, Asia, Orientul Mijlociu și America Latină ar putea fi confruntate cu creșterea prețurilor și cu foametea dacă acest act de terorism continuă”, a adăugat Sybiha.
Atacurile au obligat gigantul maritim Maersk să-și întrerupă operațiunile în portul pescăresc Chornomorsk din regiunea Odesa în această săptămână, redirecționând încărcăturile către portul Constanța din România. Ucraina afirmă că va asigura în continuare securitatea, însă armatorii au decis să oprească traficul din cauza amenințărilor crescute la adresa securității.









