Peste 100 de permise de conducere românești au fost descoperite, săptămâna trecută, la un depozit neautorizat de gunoi din satul Porumbeni, Republica Moldova. Jurnaliștii Europa Liberă Moldova au descoperit că sunt autentice, însă expirate. Ele au fost trimise unei fabrici de hârtie din Chișinău de o firmă din Vaslui.

Permisele au fost preluate, în martie 2025, de un camion al firmei românești SC Envirotech Consult SRL de la arhiva Prefecturii județului Vaslui împreună cu alte documente. ticsite în mai mulți saci de plastic.

Societatea deținută de Sorin Radu, un fost viceprimar al municipiului Vaslui, nu era la prima operațiune de acest gen. În trecut, mai avusese contracte pentru a prelua hârtie de la nenumărate alte instituții din România.

Câteva săptămâni mai târziu, sacii de plastic cu documentele luate de la Prefectură, plus alți baloți de hârtie, treceau vama cu R. Moldova și ajungeau la o fabrică de hârtie din municipiul Chișinău, și urmau să fie transformate în hârtie igienică.

„Nu am știut ce se află în hârtii. Eu am avut contract să iau hârtie și carton. Nu m-am uitat în documente, pentru că erau date cu caracter personal, și, de regulă, nu mă uit. Nu ar fi trebuit să fie și permise printre ele”, a spus Europei Libere Sorin Radu, administratorul SC Envirotech Consult SRL.