Consiliul Nord-Atlantic a aprobat finanțarea proiectului din fondurile comune ale NATO, în valoare de 27 de miliarde de euro, aceasta fiind cea mai mare investiție de acest tip din istoria Alianței, a anunțat joi președintele Nicușor Dan, precizând că peste 2 miliarde de euro vor reveni României.
În cadrul acestui proiect, țara noastră are șansa să devină unul dintre cele mai importante noduri logistice ale NATO pe flancul estic, în contextul în care Alianța vrea de mai mulți ani să extindă rețeaua strategică de conducte pentru transportul combustibililor către regiunea Mării Negre.
„România obține un rezultat strategic important în cadrul NATO. După peste cinci ani de negocieri, Alianța a aprobat extinderea către Est a rețelei NATO de conducte pentru combustibil, un proiect esențial pentru consolidarea securității și mobilității militare pe Flancul Estic. Decizia vine și ca urmare a lecțiilor învățate după invazia Rusiei împotriva Ucrainei, care au demonstrat cât de importantă este infrastructura logistică pentru apărarea colectivă”, a scris Nicușor Dan, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.
Conform președintelui, România a fost implicată activ încă de la început în acest proces, prin eforturile Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și ale Delegației României la NATO.






