Viitorul serial derivat din „Family Guy”, centrat pe Stewie Griffin, își extinde distribuția de actori de voce. Pe lângă Seth MacFarlane, care va reveni în rolul lui Stewie, Variety confirmă că din distribuție vor mai face parte Mike Henry, Kenan Thompson, Vanessa Bayer, Melissa O’Neil, Aaron Lee și Jessica Lowe, arată Variety.

Serialul „Stewie” a fost anunțat inițial în luna martie și a primit o comandă directă pentru două sezoane din partea postului Fox, care difuzează și „Family Guy”, serial ce se pregătește să intre în al 25-lea sezon.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sinopsisului oficial:

„După ce este exmatriculat de la vechea grădiniță, Stewie este nevoit să se înscrie la una nouă, deloc de top. Acolo îi întâlnește pe câțiva copii necunoscuți, o broască țestoasă de clasă în vârstă, care are o teorie trăsnită despre aproape orice, și o educatoare care, probabil, n-ar trebui să fie lăsată în preajma copiilor. Stewie este nefericit, ceilalți copii sunt nefericiți, chiar și broasca țestoasă este nefericită… până când Stewie începe să folosească arsenalul său de invenții pentru a-i purta prin spațiu și timp, transformând fiecare zi plictisitoare de la grădiniță într-o aventură nebună și de neuitat.”