Vasile Tofan e al treilea premier consecutiv cu profil tehnocrat desemnat de președinta Maia Sandu, după Dorin Recean (membru al partidului de guvernământ PAS, dar fără un profil politic puternic) și Alexandru Munteanu (independent).
Unul din avantajele pe care le are Tofan, pe lângă faptul că știe domeniul economic din perspectiva unui om de afaceri, este acela că nu este politician și nu se gândește la costurile politice ale măsurilor pe care urmează să le ia, consideră analistul Sergiu Tofilat, economist, expert în domeniul energetic.
- articolul continuă mai jos -
„Rămâne să vedem în ce măsură planurile și obiectivele domnului Tofan vor putea fi realizate și în ce măsură va beneficia de susținerea politică a PAS-ului. Pentru că dacă persoane din anturajul PAS vor continua să facă aceleași gafe și aceleași decizii nechibzuite și să beneficieze de pârghiile administrative, eu cred că domnul Tofan nu le va tolera”, a declarat Tofilat pentru Radio Chișinău.
Sergiu Tofilat consideră că faptul că noul premier nu are experiență politică are și dezavantaje, dar și avantaje:







