Parlamentul a aprobat miercuri prezenţa în Bulgaria a până la opt avioane de realimentare KC-135 ale Forţelor aeriene americane şi a echipajelor lor, până la 250 de militari înarmaţi şi dotaţi cu muniţie, la baza aeriană Bezmer între 24 iulie şi 1 octombrie 2026, în sprijinul operaţiunilor americane în Orientul Mijlociu. Propunerea a fost înaintată de Consiliul de miniştri, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Parlamentul i-a cerut, de asemenea, prim-ministrului să organizeze desfăşurarea personalului şi echipamentului.

Decizia a fost aprobată de 136 de deputaţi: 121 de la Bulgaria progresistă şi 15 de la Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (MRF). Treisprezece parlamentari au votat împotriva propunerii – grupul parlamentar Vazrazhdane şi unul de la Bulgaria progresistă – în timp ce doi parlamentari de la Bulgaria progresistă s-au abţinut.

Formaţiunile GERB-UDF, Bulgaria democrată şi Continuăm schimbarea nu au luat parte la vot.