Intervenție a salvatorilor pe râul Argeş, în zona localităţii Ioneşti. Foto: Captură video Columna TV

Pompierii caută miercuri dimineaţa doi băieți de 19 ani dispăruţi în apropierea râului Argeş, în zona localităţii Ioneşti. Cei doi tineri au fost daţi dispăruţi marţi, după ce au plecat cu bicicleta spre zona râului, informează ISU Dâmboviţa, citat de Agerpres.

Poliţia a fost sesizată marţi, în jurul orei 19:30, de către un minor de 15 ani, cu privire la faptul că în localitatea Ioneşti, pe malul râului Argeş, a descoperit o bicicletă, un telefon şi mai multe haine.

Imediat, au fost mobilizate echipe de căutare şi salvare, iar după mai multe ore de căutări nu au fost găsiţi. Căutările au fost sistate pe parcursul nopţii și reluate miercuri dimineață.

„Din verificările preliminare, poliţiştii au stabilit faptul că Neagoe Eduard Costin, de 19 ani, din comuna Crângurile şi Ursaru Ştefan Cosmin, de 19 ani, din oraşul Găeşti, ar fi plecat cu o bicicletă către râul Argeş pentru a culege porumb, însă nu s-ar mai fi întors”, a transmis IPJ Dâmboviţa.