Rezultatele admiterii la liceu 2026 pentru absolvenții de clasa a VIII-a vor fi publicate astăzi pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor, transmite EduPedu.ro. Rezultatele repartizării în licee vor putea fi văzute introducând codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală la Evaluarea Națională 2026.
De joi, elevii admiși și părinții lor pot merge la liceul la care au fost repartizați pentru confirmarea locului, în funcție de programul de lucru comunicat de fiecare liceu în parte. Dosarele de înscriere pot fi depuse la liceu până pe 28 iulie, conform calendarului oficial.
- articolul continuă mai jos -
Actele necesare pentru înscrierea la liceu 2026
Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza actelor menționate mai jos. Ordinul 6060/2025 stabilește ce documente trebuie să conțină dosarul de înscriere.







