Oana Țoiu. FOTO: Klaudia Radecka/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a precizat că valoarea totală a patrimoniului pe care îl are țara noastră în afara teritoriului național, prin Ministerul Afacerilor Externe, depășește 4 miliarde de euro.
Este vorba despre 123 de clădiri și 77 de terenuri, a spus ministrul interimar al Afacerilor Externe, marți seară, la Euronews România, unde a afirmat că auditul de la MAE din această perioadă a scos la iveală situații care, odată remediate, pot reduce cheltuielile statului român.
„Am identificat, de exemplu, în Libia, acolo aveam contract de chirie atât pentru ambasadă, cât și pentru reședință, însă noi nu mai avem echipă în teren acolo din 2014 (…). Avem ambasador, dar care a fost relocat la Tunis în momentul în care au crescut riscurile (…). Nu mai este justificată chiria (…). Am decis închiderea acestor contracte, în momentul în care au ajuns aceste date la mine, în această perioadă (…). Practic, în ultimii 12 ani au fost plătite, adunat, sumele, peste 400.000 de dolari”, a declarat Oana Țoiu.
Pe de altă parte, ea a explicat că, ca practică, atunci când există riscuri sporite de securitate într-o țară, astfel de contracte de chirie ale misiunilor diplomatice nu sunt abandonate imediat.











