Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile dintre cei doi fac parte din activitatea instituțională normală în timp de război, scrie marți The Kyiv Independent.
Reacția comandantului-șef al armatei ucrainene vin la câteva zile după ce președintele Volodimir Zelenski l-a înlăturat pe Fedorov din funcția de ministru al Apărării, într-o masivă remaniere concretizată prin demisia întregului cabinet condus de Iulia Sviridenko. Decizia de înlăturare a lui Fedorov care a stârnit reacții negative din partea opiniei publice și proteste la Kiev, iar în spațiul public au apărut informații că măsura a fost determinată de divergențe ireconciliabile între ministru și Sîrskîi.
Ucrainenii au organizat proteste zilnice începând din 16 iulie, opunându-se demiterii lui Fedorov, unul dintre cei mai tineri și mai populari înalți oficiali ai țării, și cerând demisia lui Sîrskîi.
Zelenski analizează în prezent o decizie privind posibila demitere a lui Sîrskîi, care este așteptată în curând, posibil în câteva zile, după cum a declarat pentru publicația de la Kiev o persoană familiarizată cu situația.















