Ed Miliband sosește la o ședință a cabinetului la Downing Street, în Londra, pe 21 iulie 2026. FOTO: JUSTIN TALLIS / AFP / Profimedia
Administrația președintelui american Donald Trump este nemulțumită de numirea lui Ed Miliband ca ministru de Externe în guvernul noului premier laburist britanic Andy Burnham, potrivit unor surse de la Casa Albă citate de ziarul britanic The Telegraph, scrie marți de agenția de presă EFE.
Conform acestor surse, noul șef al diplomației britanice va deveni „un punct de fricțiune” în așa-numita „relație specială” a Regatului Unit cu SUA, mai ales din cauza pozițiilor lui Miliband privind clima și tranziția energetică, el fiind un susținător declarat al energiilor regenerabile.
The Telegraph notează că administrația președintelui american Donald Trump îl avertizase deja pe Burnham în zilele premergătoare învestirii lui că numirea lui Miliband ar fi problematică.
Pe lângă dezacordurile privind energia, Washingtonul își amintește de Miliband ca fiind unul dintre membrii cabinetului anterior al premierului Keir Starmer care s-au opus cel mai vehement utilizării bazelor britanice de către Forțele Aeriene americane în războiul împotriva Iranului, notează Agerpres.











