Curtea de Apel București judecă marți contestația pe care PNL a formulat-o împotriva deciziei Tribunalului București de a suspenda hotărârea privind convocarea Congresului Extraordinar în care a fost aleasă nouă echipă Bolojan.
În primă instanță, Tribunalul București a dispus suspendarea hotărârii Consiliului Național de convocare a Congresului Extraordinar, dar a respins cererea puciștilor de a suspenda și hotărârea de adoptare a unui nou Statut care să fie supus apoi aprobării Congresului.
- articolul continuă mai jos -
Statutul adoptat de Congresul Extraordinar a fost însă suspendat de un alt complet al Tribunalului București, hotărâre care este, la rândul său, supusă unei căi de atac.
În paralel, Statutul adoptat a fost supus autorizării tot tribunalului București, potrivit Legii partidelor politice, dar în acest proces au făcut deja cereri de abținere două judecătoare, pe motiv că ele au judecat și cererile formulate de către puciștii din PNL.







