PPC Blue România a pus în funcţiune cele şapte staţii de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice, instalate în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, după ce a câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al companiei, PPC blue a instalat în parcarea Nord a Aeroportului Internaţional Henri Coandă o infrastructură formată din 7 staţii de încărcare de câte 200 kW fiecare, care deservesc un total de 14 puncte de reîncărcare. Puterea totală instalată este de 1,4 MW, asigurând timpi reduşi de încărcare şi o capacitate ridicată de deservire a utilizatorilor.

- articolul continuă mai jos -

„Ne bucurăm să anunţăm că cele şapte staţii ultra-rapide de la Aeroportul Henri Coandă sunt funcţionale şi la dispoziţia utilizatorilor de maşini electrice. Aeroportul Otopeni este unul dintre cele mai dinamice puncte de tranzit din ţară, iar prezenţa noastră aici este un semnal clar că infrastructura de încărcare trebuie să fie acolo unde oamenii au nevoie de ea”, a declarat directorul general al PPC Blue România, Andreea-Dana Popescu.

Noile staţii sunt amplasate în parcarea din apropierea Terminalului Plecări.