Comisia Europeană a lansat, recent, un pachet de măsuri care vizează simplificarea normelor fiscale pentru companiile europene, cu economii estimate la aproximativ opt miliarde de euro anual. Este prima inițiativă majoră a autorităților europene de simplificare a regimului fiscal din ultimul deceniu, după multe altele care au generat complexitate suplimentară pentru contribuabili – ATAD, DAC6, DAC7, impozitul minim pe profit global (Pillar 2), Public Country by Country Reporting (CbCP) etc. Când ar putea intra în vigoare și care este impactul estimat pentru companii, inclusiv pentru cele din România?
Astfel, Comisia reia trendul demarat în 1990, când directiva europeană care reglementează relația dintre companii afiliate (mamă-fiică) elimina impozitele cu reținere la sursă pe dividendele intra-grup. În 2003, directiva privind dobânzile și redevențele prevedea același lucru pentru plățile între societăți asociate. Între timp au apărut și limitări ale acestor facilități, iar acum, 36 de ani mai târziu de la primul pas, Comisia vine cu propunerea așteptată de contribuabili încă de la început: eliminarea impozitului cu reținere la sursă pentru orice plată de dividende, dobânzi și redevențe, între societăți din Uniunea Europeană (UE), indiferent de nivelul de participație.






