Victimele fraudelor online din Asia de Est, de Sud-Est, Australia şi Noua Zeelandă au pierdut până la 114,1 miliarde de dolari anul trecut, potrivit unui raport al Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNDOC), care estimează că pierderile s-au triplat comparativ cu 2023, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Regiunea Asiei de Sud-Est, în special Myanmar şi Cambodgia, a devenit o adevărat fortăreaţă pentru organizaţiile criminale care angajează escroci online, dintre care unii participă de bunăvoie iar alţii sunt forţaţi, pentru a frauda utilizatorii de internet din întreaga lume cu scheme de investiţii în criptomonede false sau prin escrocherii romantice.

- articolul continuă mai jos -

Ca urmare a presiunilor mai multor ţări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi China, autorităţile din regiune afirmă că vor să demonteze aceste centre de fraude online. Mai multe persoane suspectate că ar conduce reţele de escrocherii au fost extrădate din Cambodgia în China în ultimul an, după ce Washingtonul şi Londra au impus sancţiuni companiilor şi persoanelor acuzate de orchestrarea unor fraude online pe scară largă, alimentate prin traficul de persoane.

Escrocheriile online comise în regiunile Asia de Est, de Sud-Est, Australia şi Noua Zeelandă au costat victimele între 88,3 şi 114,1 miliarde de dolari anul trecut, potrivit unui nou raport al Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), o agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Pierderile totale depăşesc cu mult cele 18 până la 37 de miliarde de dolari estimate pentru 2023 şi reflectă „amploarea dramatică a acestei economii criminale”, se arată în raportul menţionat.