Serviciile Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) rămân, momentan, indisponibile, transmite instituția. Echipele tehnice ale instituției, împreună cu specialiști în securitate cibernetică, desfășoară activități de restaurare, verificare și întărire a măsurilor de protecție, astfel încât serviciile să fie reluate în condiții de maximă siguranță, susține agenția.

- articolul continuă mai jos -

Agenția anunță că, în acest moment, reface baza de date folosind copiile de siguranță care existau în mai multe locații.

„Contrar unor informații apărute în spațiul public, la momentul producerii incidentului, ANCPI dispunea de mai multe locații destinate stocării copiilor de siguranță (backup), măsură care asigură redundanța și posibilitatea restaurării datelor în cazul unor incidente de securitate cibernetică”, a transmis ANCPI.

În cazul unui incident de securitate cibernetică, obiectivul principal este protejarea integrității datelor și eliminarea tuturor vulnerabilităților identificate, a comunicat instituția. În astfel de situații, este necesară izolarea sistemelor afectate și remedierea fiecărei breșe de securitate înainte de reluarea activității, pentru a preveni orice risc suplimentar. „Chiar dacă această decizie a generat un disconfort temporar prin indisponibilitatea serviciilor, ea a fost necesară pentru a asigura protejarea datelor și reluarea activității în condiții de deplină siguranță”, spune ANCPI.