Premierul ungar Peter Magyar a anunţat luni că se va întâlni cu fosta campioană la şah Judit Polgar pentru a-i propune funcţia de preşedinte al Republicii, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

„Ţara noastră are nevoie de unitate, de pace şi de un preşedinte de care toţi ungurii să poată fi mândri”, a declarat Magyar într-o postare pe Facebook, precizând că urmează să se întâlnească în cursul zilei cu Judit Polgar pentru a o întreba dacă este dispusă să exercite această funcţie până la adoptarea noii Constituţii.

- articolul continuă mai jos -

Având în vedere că Ungaria se află sub o „autocraţie de tip Tisza”, iar preşedintele Tamas Sulyok a fost „forţat să-şi părăsească” funcţia, întrebarea privind cine va deveni preşedinte este „irelevantă”, a reacţionat luni directorul de comunicare al partidului de opoziţie Fidesz, Bertalan Havasi, citat de MTI.

Şaisprezece personalităţi din domeniul ştiinţei, culturii şi sportului i-au trimis o scrisoare preşedintei parlamentului, Agnes Forsthoffer, duminică, propunând nominalizarea şi alegerea lui Judit Polgar în funcţia de preşedinte. În urma acestui demers, Peter Magyar a anunţat pe Facebook că se va întâlni cu Polgar luni şi că ar considera o onoare dacă aceasta ar accepta nominalizarea, notează MTI.