Kimi Antonelli (Mercedes) a obținut un nou succes în Campionatul Mondial de Formula 1 cu ocazia Marelui Premiu al Belgiei, duminică, după ce a câștigat duelul de la Spa cu Charles Leclerc (Ferrari).
N-a fost o zi perfectă pentru Mercedes. Celălalt pilot al echipei, George Russell, a abandonat și a pierdut puncte importante în lupta pentru titlul mondial.
- articolul continuă mai jos -
Plecat din pole position, Antonelli a pierdut șefia cursei odată cu oprirea la boxe din turul al 19-lea și primul loc a fost preluat de Leclerc, apoi de Norris, și iar de Leclerc, care a condus cursa până în turul 34. Atunci Kimi Antonelli reușea să-l depășească pe pilotul monegasc după ce făcuse același lucru și cu campionul en-titre, care nu se oprise deloc la boxe, puțin mai devreme pe linie dreaptă.
Italianul în vârstă de 19 ani nu a mai cedat conducerea cursei și Leclerc a trebuit să se mulțumească doar cu locul secund, la aproape două secunde mai lent decât Antonelli. Max Verstappen (Red Bull) a completat podiumul (+11.586).












