Doi militari americani au fost uciși, iar un al treilea este dat dispărut în urma unui atac cu rachete balistice și drone lansat de Iran asupra Iordaniei, a anunțat sâmbătă Comandamentul Central al Statelor Unite (Centcom), relatează BBC.
Armata americană afirmă că alți patru militari au fost evacuați pentru îngrijiri medicale în spitale din Iordania, însă au fost externați între timp. Militarii care au suferit răni ușoare s-au întors la posturile lor.
- articolul continuă mai jos -
Armata iordaniană a anunțat anterior că a interceptat zece rachete iraniene care au pătruns în spațiul aerian al țării în cursul nopții, fără a raporta pagube materiale.
Atacul are loc în contextul escaladării conflictului dintre Statele Unite și Iran. Centcom a precizat că forțele americane au desfășurat pentru a șaptea noapte consecutiv lovituri asupra unor ținte din Iran, după ce președintele american Donald Trump a declarat că acordul temporar de încetare a focului dintre cele două state este „încheiat”.













