Colegiul Medicilor Stomatologi (CMS) Cluj susține că reprezentanții unei clinici din Turcia au organizat consultații stomatologice ilegale într-un hotel din Cluj-Napoca și solicită autorităților oprirea imediată a activității. Potrivit organizației profesionale, în urma verificărilor efectuate sâmbătă de reprezentanți ai CMS Cluj și ai Direcției de Sănătate Publică (DSP), au fost constatate examinarea radiografiilor și întocmirea unor planuri de tratament de către medici care nu au drept de liberă practică în România.
- articolul continuă mai jos -
Într-un comunicat transmis sâmbătă, CMS Cluj afirmă că reprezentanții clinicii din Turcia au prezentat activitatea drept „întâlniri de informare”, însă aceasta ar fi inclus consultații stomatologice desfășurate într-un hotel din Cluj-Napoca.
Potrivit organizației, la fața locului au fost efectuate verificări de către o echipă a Colegiului Medicilor Stomatologi Cluj și de către Direcția de Sănătate Publică. De asemenea, a fost solicitată intervenția Poliției.
CMS Cluj susține că polițiștii au întocmit un proces-verbal privind situația constatată, document care urmează să fie atașat unei anchete penale aflate în desfășurare. Organizația afirmă însă că activitatea nu ar fi fost oprită și că aceasta este programată să continue și duminică, 19 iulie, în același hotel.








