Claudia Sheinbaum Pardo, președinta Mexicului, în timpul unei conferințe de informare la Palatul Național, 3 martie 2025, în Mexico City, Mexic.
Preşedinta mexicană Claudia Sheinbaum a decis în mod neaşteptat să accepte invitaţia preşedintelui american Donald Trump de a asista la finala Cupei Mondiale de fotbal de duminică, după cum le-a confirmat ea jurnaliştilor.
Lidera uneia dintre cele trei naţiuni care au găzduit competiţia a precizat că a fost invitată direct de preşedintele Donald Trump. Prim-ministrul Mark Carney al Canadei, a treia ţară co-organizatoare, va fi de asemenea prezent la finala competiţiei, a spus ea vineri, conform agențiilor de presă DPA și Agerpres.
Pe 11 iunie, Claudia Sheinbaum a refuzat să participe la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de fotbal în propria sa ţară. Ea şi-a cedat biletul pe stadionul Azteca unei femei indigene care este un fan înfocat al acestui sport.
Relaţiile dintre Mexic şi Statele Unite sunt în prezent tensionate din cauza unor chestiuni comerciale şi de securitate.










