Un turist aflat în dificultate în zona Vârfului Negoiu, din Munții Făgăraș, a fost salvat sâmbătă cu ajutorul elicopterului SMURD Caransebeș, în cadrul unei intervenții desfășurate de salvamontiști și echipajul aerian.
Victima a fost extrasă din zona montană prin operațiunea de troliere realizată de elicopterul SMURD, potrivit reprezentantului Salvamont.
- articolul continuă mai jos -
„Victima a fost troliată cu ajutorul elicopterului SMURD Caransebeș. Salvatorii montani se retrag la bază”, a transmis acesta după finalizarea intervenției.
În imaginile făcute publice de Salvamont se observă elicopterul SMURD survolând zona alpină, în timp ce salvatorii pregătesc operațiunea de evacuare. Victima se afla pe o targă specială, iar ulterior a fost ridicată cu troliul și transportată în siguranță la bordul aeronavei.









