Student la examen. Foto: Dreamstime

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti anunţă că înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidaţi înscrişi la concursul de admitere pentru studiile universitare de licenţă.

Pentru ocuparea celor 1.947 locuri scoase la concurs în sesiunea iulie 2026, dintre care 1.291 finanţate de la bugetul de stat şi 656 cu taxă, s-au înscris 6.916 candidaţi, cu 3.039 mai mulţi decât în sesiunea din 2025 şi cu 2.712 mai mulţi comparativ cu admiterea din 2024.

Concursul de admitere prin probă scrisă se va desfăşura duminică, 26 iulie, începând cu ora 09:00.

„Admiterea din 2026 stabileşte cel mai ridicat număr de candidaţi din istoria recentă a UMF „Carol Davila”, confirmând interesul în creştere pentru programele sale de studii şi consolidând poziţia universităţii ca lider al învăţământului medical superior din România. În ceea ce priveşte cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2026–2027, Universitatea scoate la concurs 985 de locuri la programul de studii Medicină (725 finanţate de la buget şi 260 cu taxă), 274 de locuri la Medicină dentară (190 la buget şi 84 cu taxă), 114 locuri la Farmacie (94 la buget şi 20 cu taxă), precum şi 574 de locuri (314 la buget şi 260 cu taxă) în cadrul Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală”, anunţă instituţia de învăţământ, citată de News.ro.