Parchetul General a anunțat sâmbătă că ”ia act” de criticile din raportul privind statul de drept, publicat vineri de Comisia Europeană, referitoare la lipsa dosarelor de corupție în magistratură. Parchetul General a susținut că are ca prioritate combaterea corupției și a adăugat că poate funcționa eficient dacă are ”resurse umane si materiale adecvate”.
- articolul continuă mai jos -
”Ministerul Public ia act de recomandările formulate de Comisia Europeană privind consolidarea garanțiilor referitoare la independența procurorilor de rang înalt, reglementarea organizării și funcționării poliției judiciare și creșterea eficienței investigării infracțiunilor, inclusiv a faptelor de corupție săvârșite în cadrul sistemului judiciar. Aceste recomandări vor fi analizate cu deplină deschidere, împreună cu celelalte autorități competente, în vederea identificării celor mai bune soluții legislative și instituționale, cu respectarea competențelor constituționale ale fiecărei autorități”, arată instituția condusă de Cristina Chiriac.
Raportul privind statul de drept a criticat lipsa dosarelor de corupție în rândul magistraților.
În plus, raportul Comisiei Europene a menționat și faptul că ”unii magistrați continuă să resimtă presiuni nejustificate din interiorul sistemului judiciar”.







