Două spaţii destinate îngrijirii persoanelor vulnerabile din cele patru verificate de o comisie mixată au fost închise, iar persoanele găzduite acolo au fost mutate, a informat, vineri seara, prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, conform Agerpres.
Conform sursei citate, în cadrul acestor acţiuni au fost verificate patru locaţii, dintre care trei erau organizate sub forma unor centre rezidenţiale, iar una reprezenta un apartament utilizat ca locuinţă privată.
- articolul continuă mai jos -
„În vederea remedierii deficienţelor constatate, au fost dispuse măsuri imediate pentru eliminarea oricăror riscuri identificate la adresa persoanelor vulnerabile. Ca urmare a neregulilor constatate, două locaţii au fost închise, iar beneficiarii acestora au fost relocaţi în condiţii menite să le asigure protecţia şi continuitatea serviciilor necesare. Totodată, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare”, a spus Rudolf Stauder.
Rezultatele activităţilor de verificare şi control au fost consemnate în procese-verbale de constatare individuale, întocmite de fiecare membru al comisiei mixte, potrivit competenţelor specifice.







