Fost ministru al Muncii, social-democratul Florin Manole spune că PSD are o poziție constructivă privind legea salarizării, dar nu va vota o lege pe baza căreia vor fi tăiate veniturile angajaților din sistemul public.

„Poziția PSD raportat la legea salarizării este una constructivă, doar că nu vom putea vota o lege fără să o fi văzut – am primit-o astăzi – și fără să ne consultăm cu sindicatele și instituțiile asupra cărora această lege are impact. (…) Vom continua programul de întâlniri cu fiecare familie ocupațională și sâmbătă și duminică, astfel încât până luni, marți, când ar trebui să fie următoarea discuție la Cotroceni, să reușim să trecem prin întreaga lege, prin toate anexele împreună cu sindicatele reprezentative, astfel încât să avem o concluzie despre cât este de acceptabilă din punct de vedere social, cât este de echitabilă. (…) Vrem o lege bună, vrem o lege echitabilă, nu vrem să generăm o problemă în plus pentru bugetul țării, dar în același timp nici nu vedem posibil să votăm o lege care să taie din veniturile salariaților din oricare dintre sisteme – sănătate, educație, ordine publică, administrație”, a precizat Manole, citat de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -