Strada Gării din municipiul Timișoara va căpăta o nouă față, dat fiind că Primăria a semnat contractul pentru construirea unei noi linii de tramvai. Investiția va extinde rețeaua de transport public cu peste 1,3 kilometri de linie dublă de tramvai și va lega direct Gara de Nord de pasajul Solventul și Calea Bogdăneștilor.

Proiectul include trei stații noi, modernizarea completă a străzii, cu trotuare, piste pentru biciclete, spații verzi și iluminat public, precum și înlocuirea rețelelor de utilități. Noua linie face parte din transformarea întregii zone de vest a orașului, alături de Pasajul Solventul, viitorul pod Solventul și Noua Radială Vest.

- articolul continuă mai jos -

„E un pas înainte: nu doar modernizăm liniile care există, ci acum construim și linii noi de tramvai. Investiția e de 100 de milioane de lei, din care 70 mil sunt bani europeni și 30 mil mai punem din bugetul local. Noua linie de tramvai va avea 1,3 km și 3 stații. Se adaugă modernizarea str. Gării: refacem carosabilul, trotuare noi, piste pentru biciclete, spații verzi și iluminat public inteligent. Schimbăm ce e în subteran: conductele de apă, canalizare, gaze și telecomunicații, și instalăm un sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului”, a transmis primarul Dominic Fritz.