Ucraina și Spania au convenit să extindă sprijinul financiar destinat reconstrucției ucrainene, în timp ce valoarea totală a fondurilor și garanțiilor va ajunge la 570 de milioane de euro, potrivit site-ului de știri Ukrinform, citat de Mediafax.

Acordul a fost încheiat în cadrul celei de-a cincea reuniuni a Comisiei Interguvernamentale Ucraina-Spania pentru Cooperare Economică și Industrială, potrivit Ministerului Economiei, Mediului și Agriculturii din Ucraina.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit autorităților ucrainene, noile înțelegeri vor contribuit la finanțarea proiectelor de reconstrucție și vor oferi posibilitatea implicării companiilor spaniole în investiții și dezvoltarea infrastructurii din Ucraina.

Agenția spaniolă de credit la export Cesce își va majora plafonul de acoperire a riscurilor pentru operațiunile din Ucraina la 250 de milioane de euro. Măsura aceasta va permite firmelor spaniole să furnizeze mai ușor echipamente, tehnologii și servicii și să participe la proiecte de investiții.