Alexandru Dimitriu, deputat USR și membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților, a declarat vineri că Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar trebui să fie exclusă din magistratură după ce o decizie a Curții de Justiție a UE (CJUE) a desființat deciziile ÎCCJ privind prescripția marilor dosare de corupție.
- articolul continuă mai jos -
Deputatul USR a cerut Inspecției Judiciare să se autosesizeze, în contextul deciziei recente a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
”Lia Savonea trebuie exclusă din magistratură. Cer Inspecției Judiciare să se autosesizeze, pentru că acum are la dispoziție un dosar complet care probează rea-credința și grava neglijență. Nu e o figură de stil, ci o încadrare juridică. Iar probele nu le aduc eu — le-a adus ieri, cu caracter obligatoriu, Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene”, a declarat Dimitriu.
El a adăugat că ”am pus cap la cap întregul probatoriu: 12 capete de acuzare, fiecare cu trimitere exactă la paragrafele hotărârii Marii Camere. Faptele: în 2024, prin Deciziile nr. 37 și nr. 16 — pronunțate de completuri din care a făcut parte Lia Savonea — Înalta Curte a ordonat tuturor instanțelor din România să refuze aplicarea unei hotărâri a Curții de Justiție a UE. Nu a ignorat-o. A interzis-o. Verdictul Marii Camere, negru pe alb: ÎCCJ și-a încălcat obligațiile din Tratat și a impus instanțelor o interpretare „vădit incompatibilă” cu dreptul Uniunii, interpretând greșit inclusiv jurisprudența CEDO pe care pretindea că o apără. Efectul, cuantificat de Curte: peste opt ani în care marile fraude au curs liber spre prescripție. Dosare de mare corupție, îngropate definitiv”.









