Căldură sufocantă la orice oră, chiar și în mijlocul nopții. Pentru mulți dintre locuitorii unui oraș din nordul Indiei, simpla supraviețuire de la o zi la alta a devenit o provocare, relatează Associated Press.
Orașul Banda, din statul Uttar Pradesh, a înregistrat unele dintre cele mai ridicate temperaturi din India. Încălzirea globală, provocată în principal de arderea cărbunelui, petrolului și gazelor, face ca valurile de căldură din țară să devină mai frecvente și mai intense.
Uttar Pradesh se numără printre regiunile cele mai vulnerabile la căldura extremă. În 2023, cel puțin 119 persoane au murit în decurs de câteva zile, în timpul unui val de căldură sever.
În luna mai a acestui an, temperatura din Banda a ajuns la 48,2 grade Celsius, iar orașul a fost desemnat de șapte ori în acest an cel mai fierbinte loc de pe Pământ, potrivit climatologului Maximiliano Herrera, care monitorizează extremele meteo la nivel mondial.
O femeie încearcă să se răcorească cu un pachet de gheață în timpul unui val de caniculă Foto: Profimedia








