La aproape trei decenii de la realizare, „Dolce far niente” (1998), filmul scris și regizat de Nae Caranfil, ajunge pentru prima dată în cinematografele din România, distribuit de Independența Film, anunță Agenția de presă Rador, care citează București FM.
Restaurat și remasterizat în format 4K de Arhiva Națională de Filme, filmul va putea fi văzut în cadrul unor proiecții speciale la București, Cluj, Iași, Timișoara.În Capitală, va avea 4 proiecții, la Cinema Elvire Popesco, pe 17, 19 și 22 iulie și pe 19 august.
- articolul continuă mai jos -
Coproducție între România, Franța, Italia și Belgia, „Dolce far niente” este inspirat de romanul „La Comédie de Terracina” de Frédéric Vitoux și imaginează o întâlnire fictivă între tânărul Henri Beyle, viitorul Stendhal, și compozitorul Gioachino Rossini, în Italia anului 1816.Din distribuția internațională fac parte Giancarlo Giannini, François Cluzet, Margherita Buy, Isabella Ferrari și Pierfrancesco Favino, iar muzica este semnată de compozitorul italian Nicola Piovani, laureat al Premiului Oscar („La vita e bella”).
Deși a avut premiera internațională în 1998 și a fost prezentat de-a lungul timpului în festivaluri, „Dolce far niente” nu a rulat niciodată în circuitul cinematografic din România. Versiunea restaurată oferă publicului ocazia de a descoperi, pentru prima dată în cinematografe, unul dintre cele mai ambițioase și mai puțin cunoscute filme din filmografia lui Nae Caranfil.






