India a lansat vineri primul său tren alimentat cu hidrogen, un proiect pilot care vizează decarbonizarea transportului feroviar şi reducerea dependenţei sale de hidrocarburi, relatează agențiile de știri AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Trenul este echipat cu un sistem de propulsie cu pile de combustie cu hidrogen cu o putere declarată de 1.200 de kilowaţi şi va circula pe o porţiune de 89 de kilometri între oraşele Jind şi Sonipat, în statul nordic Haryana.

- articolul continuă mai jos -

„Este o zi foarte importantă pentru autosuficienţa şi dezvoltarea durabilă a Indiei”, a declarat prim-ministrul Narendra Modi pe reţeaua X.

Trenul a fost „dezvoltat în întregime în India”, a subliniat ministrul transportului feroviar, recunoscând în acelaşi timp că mai multe dintre componentele sale, inclusiv pilele de combustie, au fost importate.