Reprezentanții Primăriei spun că traseele unor rețele de utilități nu sunt întotdeauna actualizate, iar acest lucru obligă echipele din șantiere să ia decizii pe loc, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

Lucrările de infrastructură din Timișoara sunt îngreunate, uneori, de diferențele dintre planurile existente și situația reală din teren.

- articolul continuă mai jos -

Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, spune că una dintre provocările majore ale marilor investiții este descoperirea unor conducte amplasate diferit față de documentațiile existente.

Potrivit acesteia, deși Primăria primește planurile rețelelor de utilități și le utilizează la emiterea autorizațiilor de construire, în practică apar situații în care traseele au fost modificate fără ca documentația să fie actualizată.