Nuclearelectrica nu a primit permisiunea de a căuta noi tehnologii de mini-reactoare, ca alternativă la proiectul proiectul de la Doicești, în care sunt implicați americanii de la NuScale, potrivit unei informări de pe Bursa de Valori București. Aceasta după ce acționarii Nuclearelectrica, întruniți în AGA din 15 iulie, au respins propunerea privind reevaluarea Strategiei de Implementare a Proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR). Decizia a fost luată inclusiv cu votul acționarului majoritar, Ministerul Energiei.
Astfel, Nuclearelectrica va continua strategia inițială adoptată în septembrie 2022, deși conducerea companiei propusese extinderea analizei către alte tehnologii SMR și alte amplasamente potențiale.
A fost respinsă și înființarea unei fundații
Pe lângă reevaluarea strategiei SMR-urilor de la Doicești, acționarii au respins și un punct de pe ordinea de zi, care viza înființarea unei fundații de către Nuclearelectrica, în calitate de fondator unic.
Conducerea Nuclearelectrica a catalogat această decizie, printr-un comunicat de presă, drept o pierdere de oportunitate pentru sectorul nuclear autohton. În opinia Nuclearelectrica, fundația respectivă ar fi facilitat atragerea de fonduri europene pentru formare profesională și ar fi permis parteneriate cu mediul academic, universități și institute de cercetare pentru acoperirea deficitului de personal specializat. Compania a precizat că va continua pregătirea personalului propriu prin procedurile interne standard.










