Cultura cartofului se află într-o stare bună spre foarte bună în județul Harghita, chiar dacă hărțile agrometeorologice au indicat secetă pedologică. Cu toate acestea, suprafața pe care se cultivă cartoful în acest județ e tot mai mică, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.

Potrivit directorului Direcției pentru Agricultură a Județului Harghita, Romfeld Zsolt, temperaturile moderate și precipitațiile înregistrate în cantități reduse în ultimele zile au favorizat dezvoltarea vegetativă a plantelor. Până în prezent nu au fost semnalate atacuri de mană, iar perspectivele pentru cultura cartofului rămân favorabile.

- articolul continuă mai jos -

„În ultima perioadă, această secetă s-a moderat și, momentan, avem aprovizionarea solului suficientă pe hărțile agrometeorologice. Având în vedere temperaturile optime pentru creșterea cartofului, de maxim 25 de grade în această perioadă, cartoful este în parametri optimi de creștere”, spune Romfeld Zsolt.

În acest an, cultura cartofului ocupă aproximativ 5.000 de hectare, față de 5.900 de hectare în 2025. În lipsa utilajelor și a echipamentelor adaptate, cultivatorii întâmpină dificultăți în obținerea unui profit..