Partidul extremist AUR şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale au convenit asupra încheierii unui acord de colaborare şi consultare pe termen mediu şi lung privind procesul de elaborare şi corectare a Legii salarizării unitare, a anunţat miercuri formaţiunea politică, transmite Agerpres.

„Reprezentanţii AUR au avut miercuri, 15 iulie, o întâlnire cu reprezentanţii principalelor confederaţii sindicale din România pentru a discuta cu privire la viitoarea Lege a salarizării unitare din sectorul public, un act normativ cu impact major asupra veniturilor a peste 1,3 milioane de lucrători din sistemul bugetar. Întâlnirea a avut loc la solicitarea organizaţiilor sindicale şi a avut ca obiectiv deschiderea unui dialog instituţional cu reprezentanţii Parlamentului, în vederea construirii unui proces legislativ transparent şi bazat pe consultarea celor direct afectaţi de viitoarele modificări legislative”, se arată într-un comunicat al AUR transmis Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

La discuţii au participat reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”, ai Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, ai Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România şi ai Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian.