Cristian Tudor Popescu - CTP. Inquam Photos / Bogdan Buda

Gazetarul Cristian Tudor Popescu îl numește pe șeful statului „logicarul matematic” și critică dur refuzul acestuia de a organiza alegeri anticipate.

Într-o postare pe Facebook, jurnalistul a catalogat argumentele președintelui Nicușor Dan drept „un exemplu admirabil de logică matematică” și a redat declarația recentă a acestuia:

„Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele. Și după aceea o să-i rugăm să guverneze împreună”.

CTP spune că, după un asemenea raționament, scrutinul electoral la termen devine complet inutil.