Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat definitiv încălcarea Legii Concurenţei de către S.C. Hewlett – Packard (HP) România (actuala Enterprise Services Romania), care a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa imprimantelor tip inkjet pentru segmentul business, a anunţat Consiliul Concurenţei, într-un comunicat de presă transmis, miercuri, Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Autoritatea de concurenţă a sancţionat, în anul 2015, compania HP România cu amendă în valoare de 2.966.516 de lei (aproximativ 665.000 de euro) pentru că a abuzat de poziţia dominantă, prin întreruperea înainte de termen şi fără o justificare obiectivă, a unui contract prin care acorda partenerilor săi preţuri speciale pentru consumabile marca HP livrate către un client important din segmentul business.
Potrivit sursei citate, contractul se derula prin intermediul a patru companii partenere, respectiv S.C. S&T România SRL, S.C. KMP Vest SRL, S.C. Be Proffice SA/RTC Proffice Experience S.A. şi S.C. ISA SRL.
„Anularea de către HP România, cu cinci luni înainte de data expirării, a contractului în cauză şi stoparea relaţiilor comerciale deja existente cu cei patru parteneri nu a avut la bază nicio justificare obiectivă oferită partenerilor şi s-a realizat fără nicio explicaţie din partea HP România. În timpul investigaţiei, HP România nu a putut demonstra că închiderea contractelor a avut la bază clauzele de reziliere prevăzute sau faptul că contractele nu au fost respectate de toţi partenerii simultan. De altfel, HP nu a anulat în general parteneriatele şi programele derulate cu cei trei parteneri români (S.C. KMP Vest SRL, S.C. Be Proffice SA/RTC Proffice Experience S.A. şi S.C. ISA SRL), ci doar contractul pentru unul dintre cei mai mari clienţi ai HP. Concomitent anulării contractelor respective, HP România a încheiat un nou contract doar cu unul din cei patru parteneri, respectiv S&T România, parte a grupului internaţional S&T cu care HP derula deja mai multe contracte la nivelul UE”, se arată în comunicat.







