Vremea va redeveni caniculară în Bucureşti, în următoarele zile, timp în care şi instabilitatea atmosferică va fi accentuată, conform prognozei publicată, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit Agerpres.
Astfel, în intervalul 15 iulie, ora 12:00 – 16 iulie, ora 9:00, în Capitală, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va creşte, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara când probabilitatea pentru averse (2 – 8 l/mp), descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (35 – 45 km/h) va fi ridicată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 18 – 20 de grade.
- articolul continuă mai jos -
De asemenea, în perioada 16 iulie, ora 9:00 – 17 iulie, ora 9:00, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic ridicat şi ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când vor fi averse (în general de 5 – 10 litri/mp), descărcări electrice şi intensificări de scurtă ale vântului (rafale de 40 – 50 km/h). Maxima termică va ajunge la 32 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu o temperatură minimă de 19 – 21 de grade.








